duminică, 8 februarie 2015

Giorgione (1477 sau 1478 – 1510), pictor italian venețian

Giorgione - Young Woman (Laura) 
Giorgione - Young Man with Arrow, (1506)
Giorgione - Portrait of a Man

Giorgione - Portrait of a Man

Giorgione - The Old Woman
Giorgione - The Impassioned Singer 
Giorgione - Portrait of Warrior with his Equerry.
Giorgione - Portrait of a Man
Giorgione - Portrait of a Young Man
Giorgione - Berger à la flûte
Giorgione - Double portrait of unknown persons
Giorgione - Pastoral Concert
Giorgione - Landschaft mit Sonnenuntergang
Giorgione - Three Ages 

Giorgione - Three Philosophers
Giorgione - The Tempest
Giorgione - The Holy Family
Giorgione - Madonna with the Child, St Anthony of Padua and St Roch
Giorgione - Castelfranco Madonna
Giorgione - The Reading Madonna
Giorgione - Virgin and Child in a Landscape.
Giorgione - Adoration des bergers

Giorgione - Adoration of the Christ Child 
Giorgione - The Adoration of the Kings

Giorgione - The Adoration of the Shepherds
Giorgione - Ceres
Giorgione - Judith.
Giorgione - Sleeping Venus (c. 1510)
Giorgione - Moses undergoing Trial by Fire
Giorgione - David with Goliath's head
Giorgione - Self-Portrait as David

Giorgio Barbarelli Zorzo da Castelfranco, sau Zorzi da Castelfranco, cunoscut mai ales ca Giorgione (1477 sau 1478, Castelfranco - 1510, Veneția) a fost un pictor italian venețian, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai Renașterii venețiene.
Giorgione este cel mai enigmatic pictor al Renașterii. Nu dispunem decât de puține documente despre viața acestui artist, care, deși a murit timpuriu, la vârsta de abia treizeci și trei de ani, s-a bucurat de mare popularitate încă în timpul vieții. Numele lui apare pe verso-ul așa-numitului "Portret al Laurei" din anul 1506, în două documente în legătură cu o comandă pentru sala de audiențe în Palatul Dogilor, din 1507 și 1508, precum și în actele cu privire la frescele reședinței Fondaco dei Tedeschi. Golul de informații a fost umplut de legende, care au adâncit misterul vieții sale. Un lucru este sigur în privința pictorului venețian: fără el nudul de femeie, ca și rolul culorii în pictura europeană ar fi altfel de cum le cunoaștem astăzi. Piero della Francesca și Giovanni Bellini relevaseră deja posibilitățile nelimitate ale culorii, dar numai Giorgione a eliberat-o de dominația desenului. Consecințele acestei revoluții au fost de o uriașă însemnătate. În fața pictorilor s-au deschis teritorii noi, artiști doritori de înnoire, Tițian, Velazquez, Cézanne, au pornit la cucerirea acestor tărâmuri din lumea culorilor.
În timpul vieții, maestrului din Castelfranco i se spunea Giorgio sau Zorzi (în dialect venețian). Fiind din ce în ce mai prețuit pentru picturile sale, cu timpul a fost numit Giorgione ("marele Giorgio"). Augmentativul apare pentru prima oară la Paolo Pino, în ale sale Dialoghi della Pittura, publicate la Veneția în 1548.În legătură cu acest supranume, Vasari scrie: "Datorită ținutei sale superbe și a spiritului său nobil, a fost numit Giorgione". Giorgione s-a născut în 1477 sau 1478 în Castelfranco, orășel situat între Vicenza și Treviso. Nu se știe cu precizie ce vârstă avea când a sosit la Veneția. După cele scrise de Vasari în "Viața celor mai iluștri pictori, sculptori și arhitecți", Giorgione ar fi lucrat la început, aproximativ în perioada dintre anii 1485 și 1490, în atelierul lui Giovanni Bellini, în acel timp unul dintre cei mai cunoscuți maeștri ai școlii venețiene. Tânărul Giorgio învață acolo tehnica redării luminii prin culoare, tehnică introdusă de Antonello da Messina (cca. 1430-1479) și este influențat indirect, prin intermediul atelierului Bellini, de viziunea plastică a lui Andrea Mantegna. Dar nu putem exclude nici influența lui Vittorio Carpaccio (1460-cca. 1525) și a inovațiilor sale în arta plastică.
Talentul lui Giorgione s-a manifestat pentru prima dată în 1504, când a realizat tabloul de altar pentru catedrala San Liberale din Castelfranco, la comanda condotierului Tuzio Costanzo. Potrivit legendei, Giorgione avea trei pasiuni: pictura, muzica și dragostea. Și tocmai în aventurile amoroase ale pictorului găsește Vasari și explicația morții sale timpurii. Căci, susține el, pictorul o vizita și în timpul pustietoarei epidemii de ciumă din 1510 pe frumoasa lui amantă. O scrisoare a marchizei de Mantova, Isabella d'Este, menționează de asemenea faptul că artistul a căzut victimă epidemiei în toamna acelui an.
Tițian este, desigur, cel mai important elev al maestrului din Castelfranco. Însă și pictori precum Palma Vecchio (1480-1528), Savoldo (1480(?)-1548(?)) și Sebastiano del Piombo (1485-1547) sunt influențați de giorgionism.
Giorgione (1477 sau 1478 – 1510), pictor italian venețian

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...